microeseu

VICTOR PITIGOI

CRAVATA

Cand am fost invitati la o sindrofie, mi-am luat cravata cea noua. Sotia s-a opus.
„Ai s-o patezi!”.
„N-am s-o patez!”.
„O patezi cu maioneza si maioneza nu se ia!”.
„Nu mananc maioneza”.
„Icrele lasa si ele urme!”.
„Nu gust icre!”.
„Totul lasa urme!”.
„Vodca nu lasa!”.
„Asta ar mai lipsi, sa ma dau in spectacol, cu tine baut!”.
„Eu baut? Nu ma cunosti!”.
Si plecam.
Ca la un facut, sindrofia incepe cu maioneza. Nu ma atung de ea. Gust vodca, O picatura, prelinsa pe cravata, se evapora imediat. Mai iau un paharel si, ca din greseala, las sa se mai prelinga o picatura. Nici urma. Am trecut testul! Cand sosesc icrele, ma fac ca nici nu le observ si mai iau o vodca. Torn dinadins pe cravata. Unii ma privesc chioras, dar eu le demonstrez ca se evapora si nu lasa urme. Mai iau, deci, o vodca.. Bombez pieptul, ca sa iasa in evidenta cravata, sa vada toti ca ramane curata. Mai ales, sotia. Insa, la urmatoarea vodca, sticla dispare brusc. Cineva, poate din greseala, a mutat-o tocmai la capatul celalalt al mesei.
Intind mana, dar nu ajung. Ori e mana prea scurta, ori e masa prea lunga. Ma intind lung peste masa, feresc bine cravata si simt ca-mi zboara ochelarii. Imi zboara in icre. Cine ma cunoaste, stie: eu, fara ochelari, sunt ca o cartita. Intind mana dupa ei, dar apuc maioneza. O mai intind o data, ferind cravata, bineinteles, apuc ochelarii, insa icrele sunt lunecoase si-i scap din nou. Traiectoria lor se opreste in poala unei doamne. Intind mana spre doamna, poala se fereste si-i scap definitiv pe o traiectorie care se duce sub masa.
Ma strecor dedesubt cat mai discret, bajbai ca prin ceata, apuc o forma rotunda si ies afara cu o sanda in mana. De dama. Ma intorc rapid sa pun sandaua la loc. Nu-i deloc usor. Piciorul, pe care incerc, e deja incaltat. Schimb tactica si iau picioarle la rand. Pipai un pantof, o gheata, o glesna, in sfarsit o talpa goala, catifelata, si un deget dat cu oja. Evrika! Asta e! De sus, se aude un chicot, iar jos talpa incepe sa trepideze. Se gadila. Piciorul se zbate si se smuceste. Smucesc si eu. Talpa trage in sens contrar, eu trag in sens opus si simt cum sunt extras de sub masa de catre poiciorul, caruia nu-i dau drumul. Urmez, pasind in genunchi, cu piciorul strans intr-o mana, cu sandaua in alta, cu coatele pe covor, cu ochii tinta la cravata. Nici nu simt clipa cand sandaua se incalta ca singura. Ochelarii mei sosesc, si ei, ca singuri, adusi de cineva, cu urme de icre pe ei. Ii sterg discret de covor, ca sa nu patez cravata, si ma intorc inobservabil la locul meu, sa mai iau o vodca. Dar sticla nu mai e in odaie. Se vede ca au baut-o toata! Bombez pieptul, ca sa vada sotia cravata nepatata, teafara, buna sa mergem la oricate sindrofii de acum incolo.
Dar, de atunci incoace, observ ca nu ne mai cheama nimeni nicaieri – si sa ma tai, daca inteleg de ce.
*************