ANOTIMPUL DRAGOSTEI

CUGETARE:
O fi bună nunta cu dar,
însă tot mai bun e darul fără nuntă

Incontestabil, anotimpul dragostei e primăvara. Totuşi, în mod paradoxal, nunţile au loc toamna. Nu că n-ar fi legătură între dragoste şi nuntă, dar una e o primăvară de vis, ca în paradis, şi alta e o boare de toamnă, fără alt refugiu, decât numai în pat, la căldurică. Mirele la refugiu, mireasa la refugiu şi amândoi cu agentul termic sub plapumă, este normal ca primăvara, uitându-se miraţi în oglindă, să li se pară nevasta cam borţoasă. Urmează luna botezurilor, automat.
Nimic n-ar tulbura acest ciclu perpetuu, dacă n-ar exista divorţul. Divorţul pică din senin, atunci când agentul termic a scăzut, de primăvară te-ai săturat, de toamnă te-ai plictisit, de căldurică te-ai moleşit, iar de factură, de contoare, de Opaina, de gigacalorii, de Băsescu, Vanghelie şi Guşă ţi s-a acrit.
Divorţul e semn că te-a apucat dorul de ducă, că agentul termic are poftă de schimbare, viaţa e frumoasă, de nimic nu-ţi pasă şi, până la urmă, n-ai ce pierde, decât numai lanţurile, plapuma şi nevasta.
De la nevastă la divorţ, drumul duce, automat, pe la escapadă. Escapada este preludiul divorţaţilor, springul donjuanilor, speranţa fetelor bătrâne, nădejdea burlacilor, ultima şansă a băieţilor tomnatici şi loteria văduvei vesele. Anotimpul ei este tot anul, dar vârful de lance e vara.
Vara, omenirea o face lată la munte, la mare, la plajă, la soare, cu bere, îngheţată şi suc. Când o faci lată, nici nu simţi că, de după orizont, se apropie ameninţător toamna şi simptomul ei, de nuntă cu dar.
Dar, vai, toamna de azi nu mai e cea care a fost. Astăzi lumea s-a blazat, darul s-a desfiinţat, nunţile s-au împuţinat şi s-au înmulţit căsătoriilor de probă, fără nuntă şi fără dar. Îţi alegi nevasta, începi rodajul şi vezi dacă se potriveşte măsura, ca la pantofi. Dacă te roade la deget şi-ţi face bătături, probezi alta, cu un număr mai mare. Văzut-plăcut, plecat-uitat. Pa şi pussi.
De când cu căsătoriilor de probă, nu se prea nasc copii. Scade natalitatea. De când cu gigacaloria, cu factura şi cu Opaina, creşte mortalitatea. Una caldă, alta rece, cu amândouă, ne împuţinăm pe kilometrul patrat. Pe plan mondial, suntem campioni la împuţinări. Mai împuţinaţi ca noi, nu găseşti decât în jungla împânzită cu carnivore feroce şi în deşerul presărat cu ciolane uscate, deshidratate şi roase de alţii mai iuţi la picior şi mai tari în dinţi.
În urma noastră, pe lista mortalităţii, sunt numai troglodiţii, talibanii, cei fără încălţăminte, cele fără sutiene şi chiar unii fără nimic, omişi din atlas şi uitaţi în manualul de geografie alternativă, întrucât nu se ştie precis dacă se trag tot din maimuţă, ca şi noi, sau au încercat să se tragă, dar n-au reuşit.
Aşa că degeaba facem noi sacrificii şi ne dotăm cu grădiniţe. şcoli şi infrastructură, când populaţia are nevoie, în primul rând, de cimitire.
Nu zic că n-ar fi bună şi nunta cu dar, însă această frumoasă tradiţie e de domeniul trecutului. De domeniul viitorului, pare să fie cealaltă tradiţie, fără dar, fără grădinţe, fără infrastructură, chiar şi fără nuntă, însă cu ceva colivă.

VICTOR PITIGOI